Cinstește pe tatăl tău şi pe mama ta. Crezi că poți?

Știi ce urăsc cel mai mult pe lumea asta? Lipsa de respect față de cei care ți-au dat viață, față de părinții tăi.

Și ce dacă îți repetă chestii pe care ți le-au mai zis, și ce dacă te iau la rost? Au tot dreptul, mai ales dacă tu ca fiu/fiică o arzi aiurea! Părinții noștri ar trebui să fie totul pentru noi. NU mai există nimeni pe lume ca ei. Lor de datorăm totul, începând cu VIAȚA și terminând cu culoare părului.

Cu ce ești tu superior față de mama și de tatăl tău? Cu stilul de viață? Cu jobul ăla mirobolant? Cu noua mașină? Păi dacă nu erau ei, tu nici nu existai! Și-au dedicat viața creșterii și educării tale așa cum au putut, de cele mai multe ori și-au luat de la gură ca să-ți dea ție. Și acum, tu ce faci? Îi faci să se simtă inferiori? Ai idee ce e în sufletul lor? Uită-te atent în ochii lor. Când tu te uiți cu ură, ei te privesc tot cu iubire. Dacă ai idee de Dumnezeu, ar trebui să-ți răsune în cap a V-a poruncă: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”. Și nu, nu cu un pahar de țuică. Nzt, ntz, ntz. Cu o vorbă caldă, cu o îmbrățișare…nici măcar nu vor lucruri materiale. Pentru ei e de ajuns să te știe pe tine bine….

Gândește-te că va veni o vreme când ei nu vor mai fi și-atunci degeaba vei plânge cu jale. Timpul nu-l vei mai putea da înapoi și regretele vor da năvală…și toate vor fi în zadar. Vei putea să trăiești cu asta? Vei putea să trăiești cu gândul că-n ultimii lor ani de viață, în loc să-i faci fericiți, tu le-ai adus doar amărăciune?
Fii recunoscător față de părinții tăi. Au trudit și-au suferit pentru tine. Ei vor îmbătrâni cu trecerea anilor și vor avea nevoie de ocrotirea ta, nu de obrăznicia ta, nu de uși trântite, nu de vorbe întoarse și lipsa de respect. Iubește-i! Respectă-i!

Ar mai fi de zis atâtea…..

 

XoXo,

Tipa de la 203

Please follow and like us:

Post Author: tipadela203

Sunt tipa de la 203. Sunt tipa aia căreia îi spui toate secretele. Sunt tipa aia cu mintea twisted și-un suflet prea sensibil, totuși. Apropo, sunt coffee addicted și ador animalele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *