Ce ne spunem când ne vorbim? Exact nimic

În momentul ăsta sunt foarte revoltată pe tehnologia asta care cică a simplificat comunicarea în scris. Dacă ar fi fost o ființă m-aș fi luat cu ea la trântă, așa de supărată sunt.

Avem atâtea metode de comunicare și observ ca lumea nu își mai dă interesul să comunice corespunzător. Ne împiedicăm la fiecare pas de așa zisa simplitate a tehnologiei. Există prea mult loc de interpretare, prea multe prescurtări, prea puțină limba română… Și mai nou, există propozițiile fără semne de punctuație, care pe mine mă disperă. Pune, domne, semnul ăla al întrebării! Ți-e frică de el? Nu mușcă, jur pe roz! Ai scris șapte cuvinte și era greu să-l pui și pe ăla? Nu vezi că suferă pentru că se simte dat la o parte? Sau bietul punct….nu mai spun de virgulă. Nu ți-am cerut diactritice, că nah… E un punct!!!

Și uite așa, mi se întâmplă destul de des să nu înteleg ce vrea să zică omul care îmi scrie. Mă uit eu la mesaj, încerc să-l întorc pe toate părțile și apoi, simțându-mă tot eu prost dau sms cu ‘Auzi, nu te supăra…da’ ce-ai vrut să zici mai devreme, că n-am înțeles dacă era o întrebare sau o afirmație?… Și cuvântul ăla prescurtat ce vrea sa însemne?’. Și culmea e că incultă tot eu par. Cum vine asta?

Chiar că avem atâtea minute și atâta tehnologie ca să nu ne spunem nimic. Exact nimic nu ne spunem când ne vorbim. ‘Simplu’ a devenit noul complicat.

 

XoXo,

Tipa de la 203

 

Please follow and like us:

Post Author: tipadela203

Sunt tipa de la 203. Sunt tipa aia căreia îi spui toate secretele. Sunt tipa aia cu mintea twisted și-un suflet prea sensibil, totuși. Apropo, sunt coffee addicted și ador animalele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *